c|neva şi atat

E ciudat, dar totuşi parcă adevarat. Stau şi mă gândesc dacă de-a lungul anilor am fost fericit. Şi cu toate că viaţa ne-a tras în piept pe toţi, şi nici eu nu am fost o excepţie, pot să spun că am avut o copilărie foarte fericită, iar anii de după la fel. Însă viaţa ne încearcă din ce în ce mai tare şi mai rău iar toţi anii copilăriei, plini de bucurie şi inocenţă, sunt tot mai îndepărtaţi, iar când ne gândim la ei de multe ori avem dorinţe de evadare, de libertate, de copilărie…

Însă toată fericirea copilăriei se datorează oamenilor pe care i-am întâlnit: pe Costache care vroia să fie fotbalist dar bunicămea nu mă lăsa să mă joc pentru că zicea că are purici, pe Georgică care m-a învăţat ce e altruismul, pe surorile lui mai mari, mult mai mari care îmi dădeau jucării de la Kinder, pe Simona şi sora ei Geanina de care îmi plăcea foarte mult, pe Ghiţă care m-a învăţat să fiu şiret, pe Ciprian care era mai slab ca un chibrit, pe Robert şi Răzvan care se certau între ei pe motiv de care m-a văzut primul când mă duceam la bunici, pe Trăinel a căror bancuri mereu începeau cu “Cică tot aşa” şi se terminau cu “Pui mei”, pe Adi, din Bucureşti, cel mai bun prieten al meu care şi acum îmi aduc aminte că era îmbracat la fotbal în tricou de la Dinamo, şort de la Steaua şi jambiere de la Rapid, pe Dana din Iaşi cu care am fost în relaţii incredibile de prietenie şi de care de mai bine de doi ani nu mai ştiu nimic de ea. Viaţa mi te-a furat… (more…)