Minciuni necontrolate
Omul e setat să mintă, exact cum e setat să nu aibă succes. Unii mint mai frumos, unii mint mai urât, unii mint mai mult, unii mai puţin, ideea e că toţi minţim şi o facem motivat, chiar şi eu. Unde mă încadrez, eu? În prima categorie: eu sunt ală care minte sincer de frumos, eu sunt ală care nu-ţi spune ce crede ci ală care îţi spune ce vrei să auzi ca să pot obţine ce vreau. Însă există şi un efect secundar: nu pot să mint oamenii la care ţin, oamenii pe care îi iubesc(oare?). Vă iubesc pe toti, oamenii!
Dar ce contează cum minţim sau de ce o facem?
Eu vroaiam să scriu despre oamenii care se mint singuri. Îi iubesc la nebunie pe ăştia. De ce? Pentru că sunt mulţi ai dracului. Îmi plac oamenii care sunt în căutarea adevarului dar preferă să se mintă, preferă să nu cunoască, şi trăiesc într-o minciună “perfectă”; doar pentru a nu suferi mai mult, oare? Mai bine ar fi spus că ne minţim pentru că nu suntem multumiţi de noi. Autoiluzionaţii ăştia..
Întotdeauna minţi având în minte „ mai multul , „ mai binele ”, „ mai frumosul ” etc.
*Un articol ce trebuia publicat pe 1 aprilie. A trecut mult de atunci şi-l aveam ca draft. Îl fac public că nu am mai scris nimic de mult, însă am să revin asupra lui că nu-mi plac lucrurile neterminate.
Tags: 1 aprilie, autoiluzii, minciuni
2,114 Views






May 29th, 2008 at 8:15 am
Mi-a plăcut expresia din început cu setările, o s-o ţin minte ;)
July 10th, 2008 at 1:41 pm
zambim fals si viata e frumoasa :)
July 13th, 2008 at 2:57 pm
Cu riscul de a-ti darama castelul, dragul meu, noi toti ne mintim singuri. Diferenta se face in masura. Adica in ce masura ne mintin? Pana unde merge aceasta autoiluzionare cum o numesti tu?
Fiecare dintre noi se uita intr-o oglinda care ne arata mai frumosi, mai buni, mai destepti. Fiecare are momente cand arunca vina pe altcineva sau chiar pe destin. Fiecare a picat un examen doar din cauza profului.
Si sa stii ca nu e chiar asa de rau faptul ca uneori ne mintim singuri. Ajuta cateodata.
Mai grav e cu cei incorigibili. Unii se transforma in grandomani, iar altii in victime. Iar clasificarea ramane deschisa.
Tu zici asa: “oamenii care sunt în căutarea adevarului dar preferă să se mintă, preferă să nu cunoască, şi trăiesc într-o minciună “perfectă”; doar pentru a nu suferi mai mult, oare?” Raspund eu. Da, doar pentru a nu suferi mai mult.
Omul e setat sa minta. Da, perfect de acord. Dar omul e setat sa caute placerea si fericirea si sa se fereasca de durere. Iar instinctul asta e cel suprem. Recunosc e o falsa fericire cea obtinuta prin mijloace de genul celor enuntate de tine, dar suntem doar oameni. Intr-o lume perfecta in care proful nu ar fi pierdut la carti aseara, in care seful nu ar fi prins-o pe nevasta-sa cu instalatorul, in care o pereche de chiloti ar costa exact cat trebuie si nu cat masa unei familii pe o saptamana intreaga, deci intr-o societate utopica, atunci da, poate oamenii ar renunta la minciuna.
Dar in conditiile actuale de dezvoltare si involutie a societatii si sub auspiciile continuei dezumanizari a individului pana la reducerea lui la stadiul de maimuta obeza, cu telefon Nokia nspemiisasesute pe care incap 3 giga de manele si poze cu Guta, noi, ceilalti uneori trebuie sa ne mai si mintim “Lasa bre, o sa fie bine. Incet, incet, patrunde Europa si in casele noastre”
Am deviat un pic de la subiect. Dar…. :))
Oricum poate de fapt nu te contrazic, poate ca textul nefiind terminat…ma rog. Tu stii cel mai bine.
Eu raman la conceptia mea. Fericiti cei ce pot sa viseze/inchida ochii/minta, ca a lor e imparatia.
Astialalti de ne chioram in intuneric la lumina becului de lanterna cautand sensul vietii si motivul existentei…Dumnezeu cu mila ;) Asa se rateaza sansa de a mai fi vreodata fericit :)
September 14th, 2008 at 7:47 pm
Nu se numesc minciuni se numesc tehnici de negociere si se invata chiar si la facultatile de profil din toata lumea.
September 14th, 2008 at 7:48 pm
Ai ceva cu minciunile?