c|neva şi atat

‘mi-aş eu în tot. De câte ori nu v-a venit să vă dezbrăcaţi la curu’ gol(dacă tot vă imaginaţi piesajul sper că e din spate-asta dacă eşti băiat în imaginaţie- că e scârbos să te vezi alergând ca un nebun cu o chestie care atârnă sau bălăngăne) şi să fugiţi spre nicăieri, prin bălării? De câte nu vi s-a făcut dor să mai puteţi face nebuniile pe care le făceaţi când eraţi copii? De câte ori nu v-a venit să vă băgaţi…NU, asta e urâtă. De câte ori? De multe ori…

Mie îmi plac la nebunie ţigancile ăstea albe la faţă şi frumoase, cu cerceii lungi, cu buzele cărnoase, dar tot ascunse după şapte fuşte colorate. Nu ălea care au culoarea pielii incertă, ci ăstea care îs romance, sau ţigănci sub acoperire, că să mă-nţelegeţi. De fiecare dată când văd una mi se scoală mă-ndrăgostesc. Eminescu pe vremea lui a fugit cu circarii, mie de multe ori îmi vine să fug cu ţiganii. Nu ţiganii ăştia care fac ţara de căcat faimoasă, ci ăia care trăiesc în căruţe, căldărari cum le mai spun unii , ăia migratori, care nu trăiesc decât de pe o zi pe alta, care nu ştiu unde vor fi mâine dar ştiu ce fac astăzi, care mâncă noaptea la lumina focului, care fac ceaune de bună calitate, care se spală în râul curat dimineaţa pe răcoare, ăia cu aceeaşi calitate ca şi al ăstora: dibăcia la furat. Ăia care te fură, dar te fac să zâmbeşti de fiecare dată când le vezi caravana.

Tags: Amintiri, copilarie, dorinte, Eminescu, furt, tigani

2,772 Views

Acest articol a fost scris in data de Wednesday, June 4th, 2008 la 12:33 am si se gaseste in Pamflet versus Realitate. Poti sa lasi un raspuns, sau trackback de la site-ul tau, iar daca iti place cum scriu si cum aberez te poti abona la feed-ul meu, unde mai sunt inscrisi