c|neva şi atat

E ciudat, dar totuşi parcă adevarat. Stau şi mă gândesc dacă de-a lungul anilor am fost fericit. Şi cu toate că viaţa ne-a tras în piept pe toţi, şi nici eu nu am fost o excepţie, pot să spun că am avut o copilărie foarte fericită, iar anii de după la fel. Însă viaţa ne încearcă din ce în ce mai tare şi mai rău iar toţi anii copilăriei, plini de bucurie şi inocenţă, sunt tot mai îndepărtaţi, iar când ne gândim la ei de multe ori avem dorinţe de evadare, de libertate, de copilărie…

Însă toată fericirea copilăriei se datorează oamenilor pe care i-am întâlnit: pe Costache care vroia să fie fotbalist dar bunicămea nu mă lăsa să mă joc pentru că zicea că are purici, pe Georgică care m-a învăţat ce e altruismul, pe surorile lui mai mari, mult mai mari care îmi dădeau jucării de la Kinder, pe Simona şi sora ei Geanina de care îmi plăcea foarte mult, pe Ghiţă care m-a învăţat să fiu şiret, pe Ciprian care era mai slab ca un chibrit, pe Robert şi Răzvan care se certau între ei pe motiv de care m-a văzut primul când mă duceam la bunici, pe Trăinel a căror bancuri mereu începeau cu “Cică tot aşa” şi se terminau cu “Pui mei”, pe Adi, din Bucureşti, cel mai bun prieten al meu care şi acum îmi aduc aminte că era îmbracat la fotbal în tricou de la Dinamo, şort de la Steaua şi jambiere de la Rapid, pe Dana din Iaşi cu care am fost în relaţii incredibile de prietenie şi de care de mai bine de doi ani nu mai ştiu nimic de ea. Viaţa mi te-a furat…

Toamna mă întorceam la bloc şi îmi făceam cazemată cu băieţii din cartier, mergeam lă bătăi ca proştii cu săbii făcute din lemn, făceam cuşti la câini, creşteam pisici sau eram Leonardo din Ţestoasele Ninja, Aramis din Cei trei muşchetari, sau un personaj din Captain Planet, ba chiar am fost şi am jucat un personaj din Sailor Moon sau orice altă desene era la TV şi ne găseam câte un personaj fiecare din bloc. Mă gândesc şi acum şi-mi aduc aminte cum îi promiteam lui Florinel de la opt, care îl interpreta pe Donatello, şi fratelui său Gabi( Raphaello), cei mai buni prieteni de la bloc, că taicămiu îmi va trimite tricouri cu personajele lor favorite şi vom alerga prin cartier, ne vom cocoţa prin copaci şi vom zâmbi împliniţi.

îmi aduc aminte de Puiu pistruiatu’, a fost şi el cândva doar un Michelangelo, şi Petrică, cred că aşa îl chema, care a fost şi el cândva şobolanul şeful ţestoaselor dar era doar pentru că ne era nouă drag şi nu pentru că era vreun lider. Erau vreo trei de Petrică în cartier. La unul din ei îi ziceam CapOval de la şapte, în acelaşi bloc cu mine şi cu Florinel de la opt. Eu stăteam la trei. Celălalt stătea în blocul de vis-a-vis la doi sau la trei şi avea o soră grasă, dar foarte de treabă. Stătea în bloc cu Puiu pistruiatu’ şi cu Petrică(şobolanul).

Îmi aduc aminte şi acum de Cosmin de la zece, scara alăturată cu care m-am întâlnit vara asta şi pe care nu-l mai recunoşteam. Surpriza a venit de la el care m-a recunoscut dupa vreo nouă ani de când m-am mutat, cu toate că era mai mic cu vreo trei ani mai mic ca mine. Şi apropo de etajul zece îmi aduc aminte şi de Ciprian şi de momentele în care ne urcam pe bloc şi priveam în gol de ameţeam instant. Îmi aduc aminte şi de Bogdan Jalbă de la partier din aceeaşi scară cu Puiu şi de palma dată de fracsu’ pentru că m-am luat de el. Când mă gândesc că acum e de vreo 2 ori cât mine. Sper să nu mă aiba pe lista neagră. Că tot veni vorba de Bogdan îmi aduc aminte şi de celălalt Bogdan de la unu din scară cu mine care e ultima oară când l-am văzut acum vreo 4 ani era cât un urs.

Îmi aduc aminte şi acum de fraţii lui Petrică(şobolanul): Ionuţ băiat frumos care povestea mereu de fete şi mereu încerca să ne vândă câte ceva, dar şi de fratele lui Florin(BruceLee) care m-a văzut odată plângând şi a vrut să meargă cu mine să-l bată pe cel ce m-a bătut. L-am dezamăgit când i-am spus că e taicămiu. Îmi aduc aminte de ei şi de mulţi alţii.

Îmi aduc aminte de primii colegi şi de cei cu care am trăit opt clase, chiar dacă în clasa a patra m-am mutat din cartier şi am lăsat mulţi prieteni în urmă. Îmi aduc aminte de Raluca, o fată pe care am pus ochii, şi de prima fată cu care ne-am atins buzele Ramona, de Ioana de la şcoala de care îmi plăcea foarte mult, de surorile lui Florinel de la opt, fete foarte bune. Îmi aduc aminte de colegi buni precum: Marius O. unul din cei mai buni fotbalişti din generală, Andrei H. care era alergic la dulciuri, Marius G. cu care am fost coleg din clasa întâi( se prea poate chiar de la grădiniţă însă nu ştim chiar sigur) până în clasa a doişpea, de Lucian P. băiat foarte de treabă şi iubitor de fete, de Zacu care mereu începea o propoziţie cu “decid” şi de Ciprian P. care a murit la sfârşitul clasei a opta datorita sistemului medical de căcat din România. Odihnească-se în pace! Nu le-am uitat nici pe cele mai bune colege din clasă: Cristina care se lăuda că săruta mai bine decât mine cu limba deşi între noi nu am încercat niciodată şi Cristina care a dat peste ea ciclul şi a murdărit banca, Odette colegă de bancă cândva, Mihaela altă colegă de bancă cândva, Cosmina, Cătălina, Ana care mereu îmi dădea temele la mate şi mulţi alţii.

Vara iar mergeam la bunici şi alte vremuri alţi prieteni. Lucian fiu de profesor şi fratele lui Ciprian mare dinamovist dar care a stat în galerie la Steaua de frică să nu fie bătut, la un meci Steaua - Dinamo, de Cornel care vorbea mult când dădea la măsea, de Paul ce are o soră bună, de Ionuţ din Iaşi şi sora lui Gabi(parcă) prietena lui Cătălin, băiat respectat. De fraţii lui Cătălin: Geanina, Florin, Mirel, Silviu, Cosmin, Gabi poreclit Muierea cu care făceam multe lucruri. De Cezara I. prima mea iubire, de sora ei Simona, de fraţii lor Ciprian şi Marcel. Toţi copii de popă, popă de treabă care îmi spunea bancuri bune. Tocmai am întrebat pe Simona o altă fată de treabă, sora lui Adi Covrig un bun prieten cândva, ce mai ştie de ei. Ciprian are o fetiţă, Marcel la fel. Fetele sunt plecate în ţări străine. Doamne ce au trecut ani, Doamne…

Îmi aduc aminte şi acum de revelioane, de chefuri, de ieşiri la iarbă verde cu ei şi sincer îmi doresc să rămân cu aceste dulci amintiri şi sărac decât bogat şi amintiri amare. Doamne…

Îmi aduc aminte şi acum de primul sărut cu limba. Doamne ce nebunie, ce placere, ce senzaţie. Îmi aduc aminte şi acum de Dani(ela) din Braşov şi de emoţiile de pămpălau şi copic mic pe care le aveam şi de faptul că nu vorbeam deloc. Îmi aduc şi acum aminte de faptul că din cauza ei, pentru că eram eu un copil prost, m-am certat cu Adi din Bucureşti(cel mai bun pretenaş). Vremuri…

Din toţi ăştia cu câţi mai ţin legătura? Primul şi singurul care îmi vine în minte e Adi. Acum sunt alţii şi în curând nu vor mai fi toţi.
Un articol scris inspirat de melodia lui Bitză cu Loredana - Aripi Frânte. Cu siguranţă voi mai face şi o parte a doua ca un fel de concluzie.

imi numar prietenii in lipsa de la an la an
si cei mai buni imi par acum cei care nu-i mai am
satul de oamenii care vorbesc de pe patul de moarte
satul de mintii inchise care nu vor departe
lasate deoparte , plecate , departe sunt amintiri
nascute , facute , pierdute de mult , de multe despartiri
si n-ai putea sa spui intotdeauna : ” am ales eu ”
pentru ca uneori alege Dumnezeu
nici eu , nici tu , nici el , nici ea
poate n-ar vrea sa fie asa
si ma gandesc ca nu putea sa fie altcumva
atata timp cat nu va fi un pic de armonie
atata timp cat nu vor fi momente ci chiar prietenie
am inima sfasiata de coltii unui gand dureros
patata de sange, preacum camasa lui Hristos
ma despart de prieteni zilnic , neintrerupt
tot ce se naste moare chiar de la ïnceput

Tags: a fost candva, Amintiri, prietenie

3,404 Views

Acest articol a fost scris in data de Wednesday, December 17th, 2008 la 1:37 am si se gaseste in Amintiri. Poti sa lasi un raspuns, sau trackback de la site-ul tau, iar daca iti place cum scriu si cum aberez te poti abona la feed-ul meu, unde mai sunt inscrisi